A îndrăznit să mi se bage în cadrul vizual pe undeva prin 2004, la corul şcolii. Ce ştiam eu atunci? Eram mică…Nici anul trecut, după 4 ani de colegialitate la altiste, nu mi-a ieşit din vizor. Aşa că am avut neobrăzarea să vreau să o cunosc. Într-un neuitat 1 iunie m-am dus la ea cu o bomboană…aşa se procedează cu copiii…le dai bomboane…şi primeşti în schimb îmbrăţişări.

Nu a trecut mult timp şi ne plimbam prin oraş amintindu-ne de Franţa, punând la cale poveşti cu cântec, alături de alţi 3 oameni dragi. A îndrăznit să-mi umple sufletul de fericire când a creat muzică pentru versurile mele…dar nu numai atunci…aşa fac OAMENII…îţi umplu sufletul…şi tu le dai în schimb drag şi îmbrăţişări…

Azi e ziua ei…un OM mare…nu ştiu ce să fac cu ea…aşa mă enervează! Mi-a intrat în suflet şi nu mai vrea să iasă de acolo…La mulţi ani, Patri drag! Te iubim mult!

P.S. Eu una zic că Stănescu o avut dreptate la faza cu prietenu’ şi îngeru’…tu ce crezi?