Ce înseamnă să crezi într-un vis? Ce simţi atunci când în faţa ta se află cineva pe care credeai că o să-l/s-o vezi doar pe ecrane, că poţi păstra amintirea chipului doar din imaginile oferite de altcineva? Oare pot să pun în cuvinte totul?

19 mai 2008 – După 5 ore de stat prin Louvre ne-am îndreptat spre hotel să ne pregătim pentru marele eveniment: primul concert al lui Celine în Paris din turneul mondial “Taking Chances”! Ne-am făcut poză şi le-am lăsat pe Asi şi pe Gaby entuziasmate (ele aveau bilete pe 21). Am plecat de la hotel cu vreo oră înainte. Fugeam spre metrou zăpăcite şi pline de emoţii. Eu una aveam să o văd pentru prima dată – un moment ce-l aşteptam de mai bine de 5 ani…înainte totul mi se părea imposibil. Când am ajuns în faţă la Bercy (Palais Omnisports) şi am văzut atât de multă lume entuziasmul s-a cuibărit şi mai mult în mine. O ţineam pe Manu strâns, amândurora ne bătea inima din ce în ce mai tare. Ne-am ocupat locurile în primul rând şi am realizat că, pentru prima dată după foarte mult timp, suntem cu adevărat fericite.

Atmosfera de acolo…pfuai! Cu toţii eram nerăbdători să o vedem pe Celine. Mă simţeam ca şi cum eram o familie şi-l aşteptam pe cel mai important membru să sosească. E un sentiment incredibil, nu-mi venea să cred că poţi să simţi aşa ceva într-o sală cu 18.000 de locuri, cu atâţia necunoscuţi, dar de care te leagă o pasiune atât de mare, de care te leagă o singură persoană. Se făcuse 20:30 şi nimeni nu mai avea răbdare. Am început să aplaudăm, să o strigăm şi a început un val ce a cuprins toată sala! Până şi cameramanul era surprins de nebunia noastră celinish, dar aşa suntem noi fanii, mai nebuni din fire !

Înainte să intru în adevăratele detalii, vreau să menţionez că noi, fanii din România ce am fost la concert, aveam un banner pe care scria „Romania is waiting for you” alături de o inimioară, ce a avut un mare succes!

Închid paranteza cu bannerul şi mă reîntorc. Când s-au stins pentru prima dată luminile a fost o explozie de strigăte şi aplauze. Pe scenă a urmat un tip, Michael Gregorio, ce a interpretat mai multe piese cunoscute de la artişti francezi. Anyway, a fost super tare, ne-a încălzit pentru concert, a fost şi un mic karaoke pentru noi. A urmat o pauză de 15 minute în care cred ca un sfert din sală s-a dus la baie. S-a reîntors lumea repede, la fel şi familia ei (am uitat să menţionez că erau fraţii şi surorile ei, mama ei şi scumpicul de Rene-Charles) şi s-au stins din nou luminile. Am ştiu că mai era puţin şi aveam să vedem ceea ce până nu demult era imposibilul.

 ***

Je sais pas