Zbor de fluture

Cafea şi fluturi

Posted by: Raluca on: mai 13, 2008

stăteam şi sorbeam din cafea

la aceeaşi cafenea prăfuită de paşi mereu străini,

în fiecare luni dimineaţa, la aceeaşi oră.

în cafea se învârteau tot felul de lumi

cu oameni trişti sau fericiţi şi-atât

fără vreo viaţă proprie, doar marionete

ale mişcării lingurii şi zaţului aşezat pe fundul ceştii.

 

apoi te zărisem – veniseşi tu, cu chip de fluture,

să te amesteci în cafea

şi te-au înghiţit valurile negre, amare

iar eu aşteptam să te văd ieşind din ceaşcă

fără să realizez că fluturii

nu ştiu să înoate.

 

şi tot ce făceam

era să ridic lingura din când în când,

sperând să te găsesc naufragiat

pe vreo insulă de zaţ

şi să-ţi sorb cu buzele

cafeaua prea grea pentru aripi.

 

dar n-apăreai…

se făcuse seară şi cafeaua se răcise.

tot ce auzeam erau moliile

ce zburau în jurul becului.

 

(13.05.2008, 22:07)

Etichete ,

1 răspuns sa "Cafea şi fluturi"

Mai, mai, ce bine si frumos le-ai aranjat tu pe toate ;) ) s-o iau de la inceput: atmosfera e “hipnotica” ;) “jocul” in jurul cafelei si al culorii sale& co e fff buuuun >:D:D< (in sensul bun al cuvantului, desigur)

Lasă un Răspuns

Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Mă citesc acum…

Raluca Rus's Facebook profile

Susţin

Photo Alexandra Sandu / Edited by Daniel Decebal

 

mai 2008
L M Mi J V S D
« Apr   Iun »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhive

M-aţi citit de...

  • 23,206 ori