Fără muzică, viaţa ar fi o greşeală, afirma filosoful german Nietzsche, iar cuvintele sale au fost dovedite de-a lungul istoriei muzicii, păstrându-şi adevărul şi acum. Celor care aduc frumosul în suflete prin intermediul sunetelor muzicale li s-au alăturat 6 tineri plini de pasiune şi talent: Cornel (Kobza), Maher, Patricia (Patri), Raul, Tudor şi Tiberiu (Tibi) – într-un cuvânt: Salonika.

Pasiunea şi talentul care-i uneşte pe cei de la Salonika au fost cele două elemente care au dus la naşterea trupei în această formulă: băieţii, în afară de Maher, se cunoşteau de ceva vreme, ei cântând în Câmpia Turzii. La o seară karaoke din Janis Pub – Cluj-Napoca, au fost impresionaţi de vocea Patriciei şi au întrebat-o dacă doreşte să cânte alături de ei. La fel s-a întâmplat şi cu tunisianul Maher. Trupa fiind formată, mai rămânea de decis ce vor interpreta mai exact. Răspunsul a venit în momentul în care Tudor a primit oferta de a interpreta muzică grecească în Autograf – Cluj-Napoca. Cântând la bouzouki, Raul la chitară electro-acustică, Tibi la bass, Kobza la tobe, Maher la oud şi Patricia alăturându-se cu vocea şi tamburina – voilà: Salonika!

Primul concert susţinut a fost pe 11 martie 2008, în Autograf. Deşi zi de marţi, am reuşit să “fug” până la Cluj să-i ascult (în ciuda faptului că aveam stresul olimpiadei de sâmbătă pe cap şi vreo 100 de pagini de învăţat). Când am ajuns acolo mare mi-a fost surprinderea să aflu că toate mesele erau rezervate! Dar, vorba aceea, în tot “răul” şi un bine! Cu ajutorul Patriciei, am ajuns să stau la câţiva paşi de scenă.

Emoţiile şi nerăbdarea erau împrăştiate prin aer. Toată lumea aştepta momentul în care cei de la Salonika aveau să urce pe scenă. Nu ştiu exact cât timp a trecut – ştiu doar că am zbughit-o de afară în Autograf la auzul muzicii. Lumea era îngrămădită pe lângă scenă, se filma, se făceau poze - ca şi cum Salonika ar fi fost la cel de-al nu-ştiu-câte-lea concert nu la primul! Au început cu O Salonikios, continuând cu Ti allo thelis, Never on Sunday, Milise mou, Epitelus, Fragosiriani, Alexandria, Erotevmenaki, De thelo na m’agapisis, Eleni, Zorba şi alte piese instrumentale. În ciuda emoţiilor şi a unor mici probleme tehnice au reuşit să aducă farmecul ritmurilor greceşti şi să nască aplauzele şi admiraţia celor prezenţi.

Am reuşit să aflu de la Patri cum s-a simţit după prima apariţie pe scenă ca şi parte componentă a unei trupe (căci a participat la diferite festivale naţionale, printre care şi Festivalul Laura Stoica): “Nu m-am prea simţit, sinceră să fiu. Adică nu-mi simţeam picioarele, nu-mi puteam aduna gândurile, eram total aiurită. Efect de semi-hipnoză. Pe durata concertului, m-am distrat, mi-a plăcut ce făceam, deşi nu mă pot lăuda că am făcut faţă cu brio. Trebuie să câştig mai mult control asupra vocii mele. Dar asta-i momentan insignifiant.” Cu toate acestea, pasiunea în timp ce cânta era uşor de remarcat (şi nu numai în cazul ei): “Oricât de superficial ar suna, nu mă prea gândesc în timp ce cânt. Gândeşte vocea pentru mine. Nu pot să zic că, atunci când cânt muzică grecească, am revelaţii esenţiale asupra existenţei umane. Pur şi simplu, îmi place“.

Următoarea apariţie va fi marţi, 25 martie 2008, în club Autograf, de la ora 21:30, cu ocazia zilei naţionale a Greciei. Dacă i-aţi ratat prima dată, aveţi acum şansa să-i ascultaţi! Cei de la Salonika vă aşteaptă cu mare drag!